Începem o nouă viață...

PENTRU TOȚI CORESPONDENȚII. Mi-am mutat blogul de „poșta redacției” pe site-un unei reviste literare online de mare viitor, „Literatura de AZI”, ceea ce este, înainte de toate, în avantajul dv., al corespondenților mei. Pentru un autor va fi cândva un titlu de glorie să fi debutat sau să se fi afirmat în paginile abstracte ale acestei publicații (situație comparabilă cu aceea a scriitorilor care și-au publicat primele texte în revista „Convorbiri literare” a lui Titu Maiorescu sau în revista „Sburătorul” a lui E. Lovinescu). Pe de altă parte, și „Literatura de AZI” are șanse mai mari să rămână în istoria literaturii române dacă dintre dv. va apărea un mare scriitor (așa cum a rămas în istoria literaturii române revista „Familia” din Oradea pentru că în paginile ei s-au tipărit primele poezii ale lui Mihai Eminescu, primite prin poștă de Iosif Vulcan). Am să mă străduiesc să răspund tuturor celor care îmi scrieți. Dacă n-am să reușesc să fiu prompt, vă rog să nu vă supărați pe mine. Munca aceasta, de evaluare a textelor, o fac de unul singur (nu am nici măcar o secretară, tânără și frumoasă, care să creeze și să administreze o arhivă a rubricii, cu cv-uri, date de contact etc.). Mai vreau să știți că o fac absolut dezinteresat, nefiind plătit pentru ea și neașteptând din partea dv. recunoștință (bine ar fi ca măcar să nu fiu insultat, așa cum mi s-a întâmplat de atâtea ori). Am îmbătrânit citind mii de texte ale unor necunoscuți și, în plus, îndeplinesc numeroase alte obligații (scriu cărți, colaborez la diferite reviste și ziare, posturi de radio și TV, țin conferințe etc.). Nu mai am rapiditatea de altădată în reacții. Unii dintre dv. mă acuză că am agitat ideea publicării unor cărți ale dv. la Editura All, în colecția „Noul val” și că apoi am abandonat-o. N-am abandonat-o. Din cauză însă că piața cărții în România merge prost în momentul de față, s-a amânat lansarea acestei colecții cu câteva luni. Doi autori dintre dv., Cornel George Popa și Silvian Florea, recomandați de mine, au semnat deja contracte cu editura (fiecare pentru câte un roman). În sfârșit, o noutate adusă de această nouă versiune a rubricii de „poșta redacției” o constituie spațiul separat, intitulat „Antologie”, în care voi plasa, ca într-o ramă de aur, cele mai bune texte dintre cele primite de la dv. Aștept, deci, cu un entuziasm care nu mi s-a epuizat, să-mi scrieți pe adresa de e-mail alex2108145@yahoo.com

Comments

Pai, domnule Alex Stefanescu, care "dintre dv.", fiindca Cornel George Popa si Silvian Florea-am verificat-nu apar la Posta redactiei!Sau are pile la..."sindicatul succesului"?!...(Pai, spuneti ca Noul val va aparea peste cateva luni...domnii de mai sus au fost mai..."amabili"?...Vad ca alimentati tocmai "sindicatul succesului", pe care parca il blamati.Vad ca v-a corupt si pe dv.) Mi se pare corect sa-i promovati si sa-i publicati in Noul val pe cei care si-au dat interesul sa participe la existenta blogului dv., deci nu sa recomandati-publicati cartile unor persoane de aiurea.V-ati propus sa gasiti talente literare exclusiv prin intermediul Postei redactiei nu din afara ei.Aveti deja o lista cu autori talentati, de ce nu ii recomandati pe ei!?,de ce nu le publicati LOR cartile, de vreme ce i-ati laudat etc.Lista aceea chiar dv. ati facut-o! Profund nedrept.
În primul rând, nu înțeleg de ce nu vă declinați identitatea. În al doilea rând, nu înțeleg de ce vorbiți de „cei care și-au dat interesul să participe la existența blogului” meu.Dv. de asta mi-ați scris, ca să participați la existența blogului meu?! Eram eu disperat și v-am cerut ajutorul? Eu fac munca aceasta fără nicio răsplată și mai și sunt insultat de oameni lași și insolenți ca dv.care se ascund după o jumătate de nume ca să-mi aducă acuzații cu totul nejustificate (pentru care ar risca un proces de calomnie). Cum vă permiteți să afirmați că autorii pe care i-am recomandat unei edituri au fost amabili cu mine, că eu sunt corupt etc.? Eu mă ocup de TOATE textele care ajung la mine, indiferent pe ce cale. Ar fi o dovadă de gândire funcționărească să le iau în considerare numai pe cele primite prin poșta electronică. Pe de altă parte, am recomandat editurii 12 autori, nu 2, iar editura a ales, pe bună dreptate, ceea ce i s-a părut că îi va interesa pe librari. Editorii nu pot tipări cărți pe care să le păstreze apoi nevândute sine die în depozitele lor. Habar nu aveți ce se întâmplă cu producția de carte în România, vă gândiți numai și numai la dv. și vă pronunțați apoi cu impertinență în probleme care vă depășesc. Vă transfer oricând dv. răspunderea de a citi sute de texte, de a le evalua și de a le recomanda unor edituri. Vorbesc cu toată seriozitatea. Vă las un răgaz de un an ca să demonstrați ce puteți face. Dar vreau ca în prealabil să vă cereți scuze sau să-mi faceți cunoscute numele și adresa ca să vă pot da în judecată pentru calomnie.
Imi cer scuze, domnule Alex Stefanescu. Stiu ca faceti acea munca fara rasplata,toata lumea stie, nu la asta m-am referit.Esenta mesajului meu nu este altul-de ce nu ati observat?-decat acela ca pe cei alesi chiar de dv. pentru Noul val se pare ca ii ignorati.Eu vorbesc in principiu, nu ma refer la cineva anume.Ati recomandat 12 autori.Sa fie vorba de autorii de pe lista aceea,de care probabil va amintiti? Va rog sa cititi postarile de pe vechiul blog-la penultima postare a dv, diverse persoane v-au scris si asteapta raspuns de la dv. Pana la urma faceti ce credeti...suparare si resemnare. Va doresc multa sanatate.

E în regulă. Poate ne vom întâlni vreodată, la o cafea, ca să vă explic mai amănunțit cât de multe încercări am făcut de-a lungul timpului ca să determin oameni cu bani (editori sau needitori) să finanțeze publicarea unor cărți ale autorilor necunoscuți, dar talentați descoperiți de mine la „poșta redacției”. Da, eu i-am recomandat pe toți cei de pe listă, dar deocamdată sunt preferați în mod tranșant autorii de romane (în legătură cu care se speră că s-ar putea vinde). Și nu este vorba de orice fel de romane, ci de cele ușor de citit și atrăgătoare.

Regret că vă dezamăgesc, nu sunt de acord să publicați poeme în spațiul rezervat comentariilor. În rest dau dovadă de destulă larghețe, public și comentarii care nu mă favorizează, dar îmi este imposibil să accept texte literare în loc de comentarii. Textele literare le discut la „poșta redacției”, iar pe unele dintre ele , și anume pe cele mai bune, le reproduc în Antologie.

Ma tem ca voi pleca fara sa stiu daca Domnul Alex Stefanescu a vazut site-ul mmemoriidemedic.ro Tare mult as fi vrut s-i cunosc parerea. Pentru ca îl consider cel mai important critic literar a momentului. Dac nu-mi raspunde nu ma supar. Nicolae Radu, un scriitor întârziat, motivat,. pâna nu demult adormea, trezea si învia oameni Nicolae Radu

Am să mă uit cât de curând pe site. Nici eu nu vreau să mor înainte de a-l vedea.

Domnule Alex Stefanescu, unde putem gasi pe Internet, serialul acela video al dv. cu cei doi actori-TICHIA DE MARGARITAR? Ar fi instructiv pentru noi, din punctul de vedere al creatiei literare, sa revedem acea emisiune. Ne dati si noua un link, ceva? Va multumim.

Dacă îmi puneți la dispoziție un stick de 32 de giga sau 6 dvd-uri, vă copiez eu pe ele, fără să pretind ceva în schimb, cele 64 de emisiuni.

Sau puteți cumpăra de la orice librărie mai importantă o carte a mea, apărută la Editura Humanitas, „Cum te poți rata ca scriitor”, despre 250 de cărți proaste.

Am inteles, multumesc mult.Asa voi face. Cartea dv. „Cum te poți rata ca scriitor” este exceptionala(acel PDF cu cateva capitole disponibile pentru citit), este un adevarat indreptar de cum sa nu scriem prost, deci cum sa scriem bine.Tare bine e cand nu scriem rau! Aparatul dv. critic imbina teoria literaturii cu exprimarea simpla, la obiect, indeplinind o functie instructiva si paideica. Sunteti cel mai valoros critic literar de la Calinescu incoace."Istoria" dv. este un monument de simt critic si cultura.

mult spor în proiectul dumneavoastră, fie ca ”noul val” să scoată din anonimat pe toți cei care au ceva de povestit altfel, aidoma cum au pățit mînuitorii impresioniști de penel!

Domnule Alex Stefanescu, Oare intreprinderea numita www.omarlupino.ro este o mare prostie? :) Cu respect, Omarlupino
Prima intrebare: Oare ce criteriu utilizati ca sa afisati un comentariu sau nu? A doua: Dupa trimiterea unui text pe adresa de email, cat ar trebui sa asteptam o reactie din partea dumneavoastra?(este greu sa verifici de doua, trei ori pe zi daca ai primit ceva sau nu) :)
Io, dom Ștefănescu, să trăiți, fără pretenții. Rumân sârman, de la București, poet de ”conjectură”, ca'va s'zică. O să vă trimit și eu niște versificații pe mail, deși puteți intra și pe blogul meu, doar googăliți ComiCultural și gata!... Rubrica ”Poerezii”. Rubrică tânără, abia am demarat-o. Cu de toate stilurile. Ca să nu se supere nicio orientare artistică. Dar io am stabilit: nu vreau să public nimic pe hârtie, să se consemneze, doar pe net rămân. Poet poporal, dau poezie la liber. Și un punct de vedere de la dv. ar fi perfect, ca să văd dacă posteritatea merită să-i las vreun semn c-am existat. Să fiți criticat! (Bizară urare, nu? Nu, nu sunt ireverențios. Vă respect iremediabil! Dar mă gândeam, mefistofelic, cum ar fi să existe și o critică a criticii?...)

Pages

Add a comment

Plain text

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.

Din aceeași categorie

Noul val

DANIEL D. MARIN. Ştiu că aţi publicat trei cărţi, nu există riscul să vă consider un începător.

Mai bine dormeaţi...

ANA PAPAHAGI. Citesc cu întârziere textul, de un umor nebun, numit de dv. „scrisoare de intenţie”. Demult îmi doream să parodieze cineva, cu o ironie nemiloasă, limba de lemn a „euro-cv-urilor” şi „aplicaţiilor”. Şi iată că dv. îmi îndepliniţi dorinţa. Mulţumesc.

„Am şters cerul, dar am uitat cârpele pe el”

D. CERDAC. Aveţi sensibilitate şi spirit de observaţie, dar nu reuşiţi să transformaţi realitatea în literatură. Însemnările intitulate „Momente din spital” ar trebui trimise mai curând Ministrului Sănătăţii, decât unui critic literar.

Trebuie să iei nota 11...

MIHNEA MÂNDUŢEANU (sper că aşa se ortografiază numele dv.; altădată vă rog să-l scrieţi cu semne diacritice). Personajele din romanul la care lucraţi se agită necontenit, dar nu au viaţă. Pe de altă parte, am identificat în fragmentul trimis numeroase cazuri de exprimare greşită.

Bucuria comunicării...

ROXANA ŞTIUBEI. Faptul că extrageţi din fiecare poem unele versuri şi le mutaţi pe o coloană alăturată, obligându-l pe cititor să le caute cu privirea, nu face textele dv. mai interesante. Aveţi un mod de a scrie pueril-excentric care miră la început, dar în cele din urmă plictiseşte.

Pages

PARTENERI